Facebook Instant Articles – Ce este? La ce mă ajută? Cum îl folosesc?

Timp aproximativ de citire: 3 minute
Facebook Instant Articles

După mai puțin de 1 an de la lansarea în varianta beta, Facebook va lansa oficial în cadrul conferinței F8 de astăzi (12 Aprilie) pentru toată lumea “Facebook Instant Articles”.
Inițial Facebook Instant Articles a fost lansat în varianta beta pentru creatorii de conținut/știri premium. “Porcușorii de Guinea” au fost: National Geographic, The Atlantic, The New York Times etc. după care a fost extins încet-încet la câteva sute de creatori de conținut/știri.

screen-shot-2015-05-12-at-9-43-46-pm

#Facebook Instant Articles - Ce este? La ce mă ajută? Cum îl folosesc? Click To Tweet

Ce este?

Facebook Instant Articles este un concept relativ nou, similar cu Accelerated Mobile Pages (AMP), care își propune să ofere vizitatorului/utilizatorului un nou mod de a citi știri/articole de pe device-uri mobile, cat mai “user-friendly”, mai curat și mult mai rapid (Facebook susține faptul că este de până la 10 ori mai rapid). Diferența dintre Facebook Instant Articles și AMP este că, conținutul tău va fi postat direct pe Facebook în timp ce la AMP conținutul este pe site-ul tău.

Citește și: Ce este, la ce mă ajută și cum folosesc Accelerated Mobile Pages (AMP)?

De ce?

Având în vedere rata de utilizare a device-urilor mobile, care au depășit traficul provenit din restul device-urilor și importanța vitezei de încărcare, “user-experience”-ul este un aspect de bază, extrem de important. Viteza este foarte importantă pentru zonele în care rețelele mobile de date nu oferă o viteză prea mare, iar în ceea ce privește “user-experience-ul”, te ajută să oferi conținutul tău într-un mod mai mai curat, mai bine așezat, mai ușor de citit, în special pentru cei care nu au foarte bine optimizat blog-ul/site-ul pentru device-urile mobile.

Ce îmi oferă?

Facebook Instant Articles îți oferă o nouă oportunitate de a-ți expune conținutul pe device-urile mobile într-un mod mult mai rapid, mai curat, oferind (cel puțin teoretic) un grad de interacționare mai bun cu conținutul tău. În plus îți oferă o nouă șansă de a-ți monetiza conținutul și probabil o expunere mai mare pe Facebook.

Cui i se adresează?

Se adresează oricărui creator de conținut, dar va avantaja mai mult (cred eu) ziarele/site-urile de știri online.

Exclusivitatea conținutului?

Creatorii de conținut vor avea control total asupra conținutului pe care îl postează în Facebook Instant Articles. Conținutul poate fi postat atât pe site-ul propriu cât și în Facebook Instant Articles neexistând restricții în acest sens.

Restricții?

Facebook Instant Articles va avea anumite standarde și restricții, dar nimic încât “să te sperii”. Dacă folosești WordPress este foarte ușor de implementat.
Facebook Instant Articles te va lăsa să pui și anumite widget-uri, printre care și “abonare la newsletter”.
Facebook a anunțat de asemenea că vei putea să îți monitorizezi traficul prin sistemul lor sau printr-un script third-party, presupun că și cel mai folosit, adică Analytics.
Găsești o lista completă cu implementarea anumitor funcții și ce poți include în aceste articole, aici: https://developers.facebook.com/docs/instant-articles/reference

Ce câștig?

Vestea bună pentru creatorii de conținut este că Facebook îți va oferi posibilitatea de monetizare a conținutului, oferindu-ți 70% din câștigul realizat prin conținutul tău.
În momentul lansării erau mai multe restricții în ceea ce privește ad-urile de pe Facebook Instant Articles, dar în urma feedback-ului primit de la publicațiile mari, au început să mai reducă din restricții. Pentru publisheri asta înseamnă un venit similar cu cel pe care îl au și pe site-ul lor (venituri din ad-uri).

Cu ce mă avantajează?

Pentru mulți creatori de conținut această oportunitate “sună bine” din cauza faptului că mulți dintre ei se chinuie să monetizeze utilizatorii de pe device-uri mobile. Facebook Instant Articles îți va oferi o nouă oportunitate de a monitiza (prin ad-uri) conținutul tău fără eforturi suplimentare și fără să afectezi site-ul/blog-ul tău și strategiile de monetizare de pe acesta.
Tind să cred că Facebook Instant Articles va avea și o vizibilitate destul de mare. Este până la urmă un “produs” Facebook, un nou mod de a-și dezvolta afacerea și îi va oferi destul de mare importanță/promovare printre utilizatori.
Facebook este accesat în fiecare zi de aproximativ 934 de milioane de oameni de pe device-urile mobile dintre care aproximativ 63% (conform Pew Research Center) își iau/accesează știrile de pe această rețea socială. Având în vedere aceste date, lansarea acestei platforme te va putea ajuta probabil în strategiile tale de content marketing.

Păreri?

După publicarea unor articole prin intermediul Facebook Instant Article, BuzzFeed și Vox au spus că au observat o creștere notabilă în ceea ce privește expunerea conținutului față de articolele “normale”, dar este prea devreme încă să spună dacă este un trend de moment sau pe termen lung.
The Washington Post au toate articolele/știrile și în Facebook Instant Articles și au declarat că nu au văzut o creștere semnificativă în numărul de unici, însă au observat o creștere în numărul de “returning visitors” pe o perioadă de 7 zile (vizitatori care au intrat în mod repetat pe site într-un interval de timp)
Car Throttle a declarat la o săptămână după ce a intrat pe Facebook Instant Articles cu toate articolele/știrile că au văzut o scădere de aproximativ 16%, dar nu se poate trage o concluzie fiindcă la mijloc sunt și alți factori, un exemplu ar putea fi și faptul că, conținutul din acea săptămână a fost mai slab.

Părerile sunt împărțite, datele încă sunt contradictorii, iar concluzii nu se pot trage momentan. Adevăratele rezultate se vor vedea în timp și după ce tot mai mulți vor adopta Facebook Instant Articles.

Cum vor arăta?

Articolele/Știrile care vor fi publicate prin această platformă vor avea o mică icoană în partea dreaptă sus (vezi poza).

gawker instant 1

 

Iar când vei intra pe articol să-l citești, arată așa:

 

NBCNewsFBInstant

Să întru și eu sau să mai aștept?

Părerea mea este că poți/ar fi recomandat, cel puțin cu o parte din conținutul tău să fi prezent de pe acum, ca “early-adopter”. Fiind unul dintre “early-adopteri” te va avantaja acest lucru findca se va face puțin “buzz” pe această temă, iar lumea va fi curioasă.

Cum îmi public articolele?

Dacă platforma pe care o folosești e WordPress, atât versiunea găzduită de tine cât și versiunea online (găzduită de WordPress), este simplu.

1. Înscrie-te aici: https://instantarticles.fb.com
2. Dacă ai WordPress (găzduită de tine) poți folosi plugin-urile Instant Articles for WP, PageFrog, etc.
Dacă ai versiunea WordPress (găzduită de WordPress) este și mai simplu, acesta deja a încheiat un acord de conectare între cele 2.

De reținut

1. Trebuie să ai cel puțin 50 de articole publicate înainte să-l trimți spre aprobare.
2. Pentru plugin-ul Instant Articles for WP trebuie ca serverul tău sa aibă de la PHP 5.4 în sus (sau 5.5)
3. Plugin-ul menționat mai sus (PageFrog) incă are mici erori și nu are funcția de monetizare, dar se pot edita manual articolele direct din Facebook pentru a adăuga ad-urile.

Later edit:

Limita a scăzut la minim 10 articole.

Întrebări?

Totul sună destul de bine, Facebook fiind cumva prezentat ca un partener ce îți oferă un serviciu gratuit, însă mulți își pun multe întrebări și privesc anumite aspecte cu scepticism, pe bună dreptate cred eu.

Îi va face pe creatorii de conținut mai dependenți de Facebook?
Este o mișcare a Facebook-ului în încercarea de a ne face mai dependenți de el?
Este o mișcare a Facebook-ului în scopul de obține mai multă cotă din piață, mai multe venituri cu ajutorul tău?

Răspunsul este evident da, dar în acest proces, probabil ne va ajuta și pe noi, pe mine, pe tine, pe toți creatorii de conținut să avem o expunere mai bună și să ne monetizăm munca. Nu mă pot pronunța în ceea ce privește aceste aspecte, “time will tell” :).